Jurnal de călătorie: Ciudad de Mexico

În Ciudad de Mexico toate drumurile trec prin Piața Constituției, centrul istoric – numit și zocalo– unde, și de data asta, indienii aborigeni o puseseră de un spectacol, cu pene și echipament în toată regulă.

E coadă mare la șamani, nu doar localnicii, ci și turiștii stau cuminți și așteaptă să vină rândul la binecuvântat, sau ce or face ei în cadrul ceremoniilor stradale.

Îi vei fotografia din toate unghiurile, sunt exotici, colorați și probabil ceva ce nu ai mai văzut până acum.

 

Jurnal de călătorie: Ciudad de Mexico - travelandbeauty.ro
Spectacol cu șamani în piața centrală din Mexico City

 

După aceea, probabil ca prim lucru pe care ai să-l remarci e Catedrala Metropolitană.

E foarte impresionantă, cu fațada ei barocă, finalizată în 1813. Tot în zocalo se află și Palacio Național și Palacio Muncipal, două clădiri impozante în care poți găsi cîteva fresce minunate.

La doi pași de zocalo se află ruinele Templului Mayor numit și marea piramidă a lui Tenochtitlan, un must-see pentru cei pasionați de istorie. Pentru a învăța mai multe te sfătuiesc să vizitezi și galeriile muzeului, nu doar exteriorul.

 

În mijlocul capitalei mexicane veți descoperi Zocalo sau Piața Constituției, în același loc aflându-se și impunătoarea Catedrală Metropolitană

 

Mexicul are un sistem de transport foarte bine pus la punct, un metrou cu o mulțime de linii care leagă toată cartierele și suburbiile și o rețea de autobuze.

Poți folosi și UBER-ul dar îți recomand app-ul DIDI, recent intrat pe piață, cu prețuri mai avantajoase. Încercă totuși si o călătorie cu mijloacele publice de transport, să iei pulsul vieții autentice. Să nu te surprindă dacă la fiecare nouă stație se urcă un vânzător ambulant. E concurență mare așa că fiecare își promovează marfă cât mai original, facând demonstrații publice, cântând… ce mai, adevărate showuri!

Spuneam că Mexicul stă bine la capitolul artă și cultură. Ei bine, în Mexico ai să găsești peste 150 de muzee, mai ceva ca în Berlin!

Dacă îți place arta, în special pictura murală, aici e locul unde o vei întâlni la tot pasul.

Diego Rivera, Jose Clemente Orozco, David Alfaro Siquieros, cei trei mari artiști ai Mexicului, au împodobit pereții multor clădiri, atât cele aflate în muzee, palate, instituții publice dar și câteva case particulare.

Temele abordate aveau legătură cu politica țării, din punctul lor de vedere arta fiind destinată tuturor, având caracter educativ și militant.

Există și tururi ghidate dedicate acestor fresce dar o poți face și pe cont propriu.

Vei găsi muralele acestora în următoarele locuri – Muzeul Mural Diego Rivera, Palacio National, Palacio de Bellas Artes, Muzeul Național de Istorie, Biblioteca Centrală, Stadionul Olimpic, Curtea Supremă de Justiție, Muzeul de Artă Contemporană.

O altă vedetă incontestabilă a Mexicului este noncoformista Frida Kahlo, celebră pentru autoportretele ei suprarealiste.

Fanii ei trebuie neapărat să dea o tură prin Casa Azul (Casa Albastră) unde se află numeroase opere ale artistei, manuscrise și diverse lucruri personale ale ei precum și ale soțului ei, Diego Rivera. Este vorba de casa în care Frida a copilărit și a trăit până la sfârșitul vieții.

 

Jurnal de călătorie: Ciudad de Mexico - travelandbeauty.ro
Palacio Bellas Artes, din Mexico City, cu interior în stil art deco

 

O clădire care mi-a atras atenția este Palacio de Bellas Artes, realizat în stil art nouveau, din marmură de Carrara. În interior, pereții sunt împodobiți cu fresce de Rufino Tamayo, David Siquieros și Diego Rivera, toate fabuloase.

Ziua te poți plimba prin Parque Chapultapec, cu cei 800 de hectare și o grădina zoologică. Poți pierde liniștit o zi în această zona.

În apropiere se află și Muzeul de Artă Modernă, Muzeul Rufino Tamayo, Muzeul Național de Antropologie sau Castelul Chapultepec, care găzduiește Muzeul Național de Istorie. Intrările la muzee nu sunt deloc scumpe, timp să ai!

Dacă nu ai prea mult timp la dispoziție și vrei să bifezi cât mai multe zone atunci încearcă autobuzul turistic cu etaj, de tipul hop on hop off, din care apuci să vezi cele mai importante edificii ale capitalei. Turul durează aproape 4 ore!

Pe înserat, îndreaptă-te spre Plaza de Garibali pentru a asculta trupele de mariachi frumos dichisiți, gata să-ți fredoneze o melodie romantică.

Aici sunt câteva baruri unde poți da pe gât o tequila sau poți încerca pulque, o băutură tradițională din agave. Se zvonește că sunt și hoți de buzunar, așa că fii mai precaut, în special după ce se lasă întunericul.

Cartierele chic din Mexico City sunt La Condesa și Roma, în special Roma Norte, unde s-a filmat și recent pelicula cu același nume, în regia lui Alfonso Cuaron, care a câștigat câteva premii la Oscar.

Merită să le iei la picior, să admiri clădirile vechi de aici, parcurile dar mai ales cafenelele și barurile de aici. Este zona unde ai să găsești o mulțime de hipsteri sau personaje cool.

Dacă vrei să iei pulsul vieții de noapte, aici e momentul s-o faci! Poți încerca și Zona Rosa, plină de cafenele și cluburi.

Fix ca acum 7 ani, am luat cina la restaurantul Casa de los Azulejos (Casa de mozaic), o clădire veche decorată interesant, cu un meniu bogat, plin de bunătăți tradiționale.

Acest restaurant deosebit a fost popular încă din timpul Revoluției mexicane, când i-a găzduit pe legendarii revoluționari Pancho Villa și Emiliano Zapata. În interior, pe un perete, se află o frescă a lui Jose Clemente Orozco, fotografiată de toată lumea care trece pe acolo.

 

Sursa imaginii principale: pixabay/Walkerssk
Incă nu există niciun comentariu
Lasă un răspuns.

Adresa ta de email nu va fi publicată.