Următoarele 3 zile le-am petrecut, din nou, în mijlocul naturii. Vă povestesc imediat cum și ce.
După Lacul Atitlan aveam 3 posibile destinații, toate destul de departe una de cealaltă – fie spre centrul țării, fie spre nordul îndepărtat sau spre Caraibe, în estul Guatemalei.
După ce ne-am consultat cu câteva agenții, am luat în calcul toate variantele și ne-am hotărât să mergem spre Semuc Champey, din centrul țării. Drumul până acolo a fost un chin, în jur de 10 ore într-un microbuz incomod, pe un drum de țară, nepavat.
Am ajuns pe seară și nu aveam nicio cazare rezervată, ceea ce a complicat și mai mult lucrurile. Regiunea este absolut superbă, fiind una din regiunile must-see din Guatemala.
Bine ascuns în jungla muntoasă luxuriantă, la numai 11 km de orașul vecin, Lanquin, Semuc Champey este o fâșie de calcar naturală de 300 m, cu șase bazine de apă cu nuanțe turcoaz.
Aici poți înota în piscine (dar ai grijă la peștișorii minusculi care te ciupesc), poți explora o peștera de apă sau poți face tubing în josul râului Cahabon.
Cum spuneam, întreaga regiune este absolut fabuloasă. Din păcate, există și minusuri.
Fiind vorba de o regiune turistică, te vei lovi de tot felul de capcane. De prima am avut parte imediat cum a ajuns microbuzul în sat. În microbuz s-a urcat un domn de o statură impresionantă, localnic, dar cu un accent american impecabil, care ne-a anunțat că trebuie să mergem la centrul turistic să ne repartizeze cazările.
Majoritatea turiștilor aveau deja cazarea rezervată la hotelul El Retiro (cel mai popular din această regiune) dar chiar și așa nu am scăpat de acest om.
Ne-a spus că sunt o mulțime de săteni care vor să ne păcălească, care ne vând cazări sau tururi inexistente, și că e bine să-l urmăm pe el, pentru că ne va ajuta necondiționat.
Tonul cu care a spus toate astea era foarte intimidant, și nimeni nu se simțea prea confortabil cu asta. După vreo oră de negociere, i-am zis că vrem să ne cazăm la un hotel despre care citisem în ghid și l-am convins cu greu să ne lase în pace. Am avut mare noroc că acel hotel mai avea camere libere, altfel chiar nu știu ce făceam în mijlocul nopții, în acel sat.
Hotelul se numește Viñas, și chiar vi-l recomand, are piscină și cabane din lemn suspendate pe niște piloni, plus o zonă cu hamace foarte confortabilă.
Micul dejun este de nota zece, bogat în fructe proaspete si cafea tare și aromată. Totul, la prețuri acceptabile.
Dezamăgită de experiența cu agențiile turistice, a două zi am pornit pe cont propriu spre Semuc Champey, minunea naturală, am făcut autostopul și am ajuns cu bine la destinație.
Mi-am petrecut timpul pe lângă plantații de banane, cacao, cafea și o mulțime de peisaje de desktop.
Am avut ceva emoții când am trecut podul destul de șubred iar când am ajuns în dreptul intrării în parc am fost înconjurați de zeci de copii care încercau să ne vândă ciocolată făcută în casă.
Am cumpărat două bucăți, care au fost chiar bune, cu toate că se simțea încă zahărul netopit în ele. Intrarea a costat vreo 7 dolari dar, de ce să mint, a meritat fiecare bănuț.
După Semuc Champey ne-am îndreptat spre Rio Dulce, acolo unde lacul se varsă în Marea Caraibilor.
Ne-am cazat pe o căsuța suspendată pe un braț al râului, am închiriat o barcă și am explorat peisajul impresionant, lacustru, din Rio Dulce, trecând pe lângă diverse tipuri de vegetație, de la pădurile tropicale luxuriante până la păduri de mangrove.
În depărtare se zărea Castillo de San Felipe de Lara, o fortificație construită de către spanioli în secolul al XVII-lea, pentru a bloca accesul piraților veniți din Caraibe, în amonte pe Rio Dulce.
A două zi am făcut o excursie spre Playa Blanca, o plajă cu nisip alb și cocotieri, accesibilă doar cu barca iar la întoarcere ne-am oprit să vizităm cascada Seven Altares (7 altare), care cred că arată minunat atunci când apele sunt învolburate. Noi avem ghinion, nu a plouat de ceva vreme iar din cascadă se văd doar pietrele albite.
În rest, nu-s prea multe de făcut prin Rio Dulce. E locul de oprire spre o excursie în Honduras sau spre Livingston, următoarea destinație spre care ne îndreptăm.
Livingston un loc cunoscut pentru amestecul său neobișnuit de oameni și cultură Garífuna, Afro-Caraibe, Maya și Ladino.
Credit pentru fotografia principală:Pixabay/iticsgt
