În Livingston a fost chiar deosebit. Mixul de garifuna și mayasi, mâncarea caraibiană și cultura ușor diferită de ce am întâlnit până acum a fost o schimbare plăcută.
Aici oamenii sunt extrem de relaxați. Cel puțin cei din populația garifuna, care au migrat pe vremuri din insula St. Vincent spre Guatemala, Belize sau Honduras. Nu vreau să gândesc în clișee, dar îmi imaginez că așa arată și Jamaica.
Mirosul de marijuna umple străzile, peste tot de aude reggae, majoritatea au părul împletit tip rasta, și nimeni nu prea are chef de muncă. De fapt, singurii care chiar muncesc aici sunt mayasi. Până și mâncarea parcă are aici altă savoare. Totul se gătește cu lapte de cocos, care e gustos și, sper, sănătos.
Din păcate, se simte lipsa unei fâșii de plajă ca lumea. O plajă cu nisip alb, apă turcoaz, și un hamac legat între doi cocotieri! Dacă mă gândesc bine, asta e tot ce ai putea reproșa Guatemalei. O plajă frumoasă, că doar suntem la Caraibe!
Următoarea destinație e cireașa de pe tort a vacanței – Tikal, situl mayaș și totodată cel mai vizitat obiectiv turistic al Guatemalei.
Să te duci în Guatemala și să nu dai o tură pe la Tikal e ca și cum ai fi in Peru și nu ai vizita Machu Picchu!
Din Livingston nu avem încotro decât să ne întoarcem în Rio Dulce, căci doar de acolo poți găsi transport spre nord.
Găsim o firmă de microbuze și ni se promite că nu facem mai mult de 4 ore. Drumul durează vreo 5 ore și jumătate și nici măcar nu ne lasă în Flores, acolo unde intenționăm să ne cazăm, ci undeva după un pod lung, pe care trebuie să-l trecem pe jos, cu bagajul după noi.
Flores este un fel de peninsulă micuță, aflată de lacul Peten Iza, care s-a dezvoltat foarte mult din punct de vedere turistic, fiind practic poarta spre Tikal.
Majoritatea turiștilor care vizitează situl se cazează mai întâi aici, acesta fiind cel mai apropiat oraș de obiectivul turistic.
Prin urmare, întreaga peninsulă e plină de hoteluri și pensiuni pentru toate buzunarele, iar restaurantele și cafenelele se întrec în oferte.
Partea bună e că zona a reușit cumva să rămână autentică, cu casele vechi, dar bine îngrjite, cu copiii localnicilor care fac baie în lacul care înconjoară orășelul, cu pescarii care își văd de treaba lor și tinerii care se plimbă seara pe faleză.
Nici n-am ajuns bine și deja îmi place aici, așa că rezerv cazarea pentru 4 nopți, dublu față de cât intenționam inițial să petrec.
A doua zi nu fac nimic decât să mă plimb prin orășel și să compar prețurile pentru excursiile spre Tikal.
Intrarea în sit costă 21 de dolari, la care se adaugă și transportul de la hotel, încă vreo 10 – 15 dolari, în funcție de compania aleasă. În interior, poți alege un tur ghidat, care costă în plus, sau te poți plimba de unul singur printre ruine.
Tikal sau Tik`al este unul dintre cele mai mai mari situri arheologice și centre urbane precolumbiene ale civilizației Maya.
Aici, în acest parc cu o suprafață de 567 de km pătrați, cultura și natura au fost puse sub protecție.
Întregul oraș mayaș, cu ruinele a vreo 4.000 de clădiri și piramide face parte din Patrimoniul UNESCO din 1979.
Situl se află în mijlocul unei păduri tropicale unde trăiesc numeroase specii exotice de păsări și animale, iar flora și fauna sunt uimitoare. De aceea îți recomand să te duci să vizitezi situl cât mai devreme posibil, cum se crapă de zi. Așa vei avea șansă să vezi o mulțime de animale, în habitatul propriu, va fi mai răcoare și nu va fi deloc aglomerat.
Eu am văzut o mulțime de tucani, papagali multicolori și alte păsări pe care nu le-am recunoscut dar și cîteva animale precum coati, un fel de raton simpatic, care își ține mereu coada vărgată în vânt.
Tikal a fost capitala unuia dintre cele mai puternice regate ale civilizației mayașe.
Deși construcțiile sale sunt datate ca apărute în secolul IV i.e.n., se consideră că perioada de apogeu a fost atinsă între anii 200 – 900 e.n.
N-ai nevoie de mai mult de 3-4 ore ca să vizitezi întreg complexul.
Când ne îndreptăm spre ieșire, ne-am felicitat pentru că am ales să venim atît de devreme. Practic, am avut tot parcul pentru noi! Când noi am încheiat deja, coada de la intrare devenise imensă, iar parcul se umpluse de turiști. Nici nu-mi imaginez cum ar fi fost să ne inghesuim cu toții laolaltă!
Încet, dar sigur, vacanța se apropie de final.
Am făcut ce-am făcut și am bifat cele mai importante puncte turistice, dar nu într-un ritm alert, ci relaxat, dându-ne timp să admirăm pe îndelete tot ce ne oferă această țară minunată.
După 3 săptămâni, nu mă simt deloc extenuată, ci poate doar ușor tristă că peste 4 zile am să părăsesc această țară.
Ultimele zile le vom petrece în Monterico, la Oceanul Pacific.
