Iată că am revenit după două săptămâni de pauză de scris dar alergări pe munte weekend de weekend și o agendă încărcată la serviciu. Dar m-am întors la momentul propice!
Nu știu dacă v-am spus, dar porecla mea printre alergători este Iepurilă.
Nu pentru că aș alerga foarte repede ci pentru că la început, când m-am apucat de sportul acesta, aveam pulsul foarte sus și îmi bătea inima ca la iepure. Așadar, weekendul acesta a venit oficial și vremea mea!
Asta nu înseamnă însă că a venit și vremea dezmățului culinar nelimitat și fără consecințe.
Două sau trei zile de mâncat „cum dă Domnul, că doar odată e Paștele”, s-ar putea cunoaște mult mai tare pe talie decât credeți și Doamne Doamne nu o să binecuvânteze păcatosul ăla de cântarul să arate mai puțin.
Se poate trece prin sărbători, indiferent de natura lor, fără să scăpăm din ochi scopul desemnat ca regim alimentar? Cred că da. Atâta timp cât ajungem la un compromis cu familia, în cazul meu și mai ales, dacă avem voință. Vă gândiți, nu e nevoie doar de voință. E nevoie de multă voință. Eu zic nu.
Doar voință, un meniu cât de cât prestabilit și ceva suplimente din ceea ce consumăm în mod obișnuit, care ne fac plăcere și care pot să ne țină departe de mâncărurile foarte calorice și grele din această perioadă.
Nu pot să vorbesc despre alți pofticioși și mâncăi, mă pot da doar pe mine ca exemplu, așa că iată cum m-am gândit eu să procedez de Paștele acesta.
1. Lupte seculare care durează două zile
Nu există sărbătoare unde să nu am discuții infinite cu mama despre ce o să punem pe masă.
Din punctul meu de vedere nu pot să mănânc dintr-o dată trei feluri principale plus desert, toate deodată, trei zile la rând.
Reclamele acelea la medicamente pentru stomac si știrile cu sălile de urgență pline din spitale nu apar de niciunde! Nu ai cum să te îndopi atât!
Sărbătorile nu „se trăiesc” și nici nu „se simt” prin ghiftuială, ci prin prezența familiei și a celor dragi, un ciocnit de ouă, o degustare de mâncăruri specifice, făcute în cantități decente, nu se ne mai ajungă încă minim o săptămână – două de la Paște. Câte sarmale, ouă roșii și cozonac mai poți să bagi în tine zile în șir? Eu una m-aș plictisi.
Dar un drob tot trebuie făcut, la fel și o sarma (posibil cu piftie dacă e loc!) că îi e poftă bunicii, și cum să nu faci o ciorbă de pui de țară și niște salată de boeuf.
Mereu se face salată de boeuf! Și cozonac. Asta nici n-ar mai trebui menționat, clar trebuie cozonac plus (măcar!) o prăjitură – două că dacă îți intră cineva în casă să ai cu ce să îi servești.
Dacă trăiți în România sunt sigură că știți deja că astea sunt doar felurile principale. În funcție de locație, tradiție și familie, mai apare și o turtă dulce cu nucă, merdenele cu brânză, aperitive cu tot felul de mezeluri, salate de vinete și icre și lista e lungă, lunguță de obosești doar gândindu-te cât ai de mâncat fără să fi ajuns încă acasă.
Ei bine, după discuții de finețe și negocieri la sânge, am agreat cu mama următorul meniu.
Ciorbă de pui (adevărul că aia de o face bunică-mea este incomparabilă! Nu știu ce pune în ea, dar nici o ciorbă vreodată nu a avut gustul ăla).
Sarmale și ce mai poftește ea și bunica.
Eu una pe lista mea am un pic de drob și salată boeuf, unul sau doi mici de vită cu porc, salată cu de toate, mămăliguță cu brânză și smântână, macrou la grătar, placintă cu mere sau pandișpan cu fructe, depinde ce face mama.
Evident, nu toate la aceeași masă, ci vorbim de două zile – alea cu riscul cel mai mare de deviere, adică sâmbătă și duminică.
2. Înarmează-te cu bunătăți „safe” de acasă
În cazul meu asta înseamnă să iau la mine cereale integrale, o cutie de lapte de cocos, fructe de care folosesc de obicei (nu aș pune mere în cereal, de exemplu), batoane proteice sau energizante unde pot sa controlez cât de cât caloriile și conținutul, dar mai ales pofta de dulce.
Asta mă ajută să nu transform plăcinta aia cu mere în snackul de dimineață, prânz și seară.
Normal că mănânc două-trei bucăți după micul dejun dar n-aș vrea să o țin așa tot weekendul.
Știu. Te gândești, dar nu mănânc din alea tot timpul, nici acum nu pot să le las naiba și să mănânc ca oamenii?!
Din punctul meu de vedere eu mănânc ca oamenii – ca oamenii care mănâncă la fel ca și mine.
Și orice se pune pe masă în astea două zile poate fi consumat oricând în timpul anului.
Vrei cozonac pe 12 iulie, pune mâna cumpără unul și mănâncă. Dacă am chef de mucenici pe 26 august, pot să îmi fac, nu mă ține nimeni. Facem salată orientală tot timpul, dar nu putem face salata boeuf?
Nu e același lucru ca atunci când o mănânci de Paște nu-i așa? Asta mi se tot repetă.
Revin la ideea deja enunțată. Sărbătoarea la mine nu înseamnă mâncare.
Înseamnă un mic dejun gustos și reconfortant, din care să aibă toți membrii familiei de unde alege – nesărat, condimentat, cu mai puțină grăsime, cu sau fără carne – o masă care să nu fie bazată/limitată în funcție de tradiție, ci adaptată la plăcerile și nevoile fiecăruia.
Pentru mine să fiu acasă de Paște înseamnă să gătesc cu mama câteva mâncăruri cât mai sporovăim vrute și nevrute, să mergem la biserică să îl salutăm pe bunicul la ceas de sărbătoare. Înseamnă o cafea băută pe verandă în tihnă.
Click pe numărul 2 pentru continuarea articolului
