Așa mici cum sunt ei mi-au dat cea mai mare bătaie de cap. Și lupta continuă ca să zic așa.
Când mi-am propus să învăț mai multe despre alimentație, prima postură în care m-am aflat a fost clar de Gigi contra. Totul părea imposibil și complicat. Părea că totul este despre renunțări și porții mici și calcule matematice de care nu aș avea timp și nu ar face decât să mă streseze inutil.
Acum, sincer vorbind, se impun anumite renunțări, dar acum nu le mai privesc ca atare ci le-am înglobat cumva într-un fel de disciplină alimentară pusă cap la cap în timp, cu ceva eforturi, dezamăgire, greșeli și renunțare și într-un final, rezultate.
Mi-a făcut mereu plăcere să gătesc, să combin lucruri și mai ales să le fac să arate bine, că era supă de găluște sau o salată simplă de roșii cu castraveți. Pe de altă parte nu sunt o fire extrem de meticuloasă și răbdătoare deci îmi plac lucrurile făcute bine dar rapid. Rar îmi permit și ca timp și motivație să stau cu orele prin bucătărie.
În perioadele de început, de probă, făceam tarte la cuptor cu legume, pește afumat, brânză, porumb dulce din diverse cărți de bucate. Luau ceva mai mult timp dar mă simțeam motivată să le fac pentru că aveau toate ingredientele care îmi plac (nu sunt mofturoasă și nici adepta rețetelor scumpe). Însă, cel mai important, având ditai tarta, trebuie să mă auto-educ să mănânc doar o felie sau două.
De obicei mă apucam de gătit mai cu spor în perioadele de recuperare sau pauză de la alergare pentru că aveam mai mult timp. Au fost câteva luni bune, anul trecut spre exemplu, când aveam în program cinci alergări pe săptămână și nu aveam timp de nimic.
Lunea și vinerea deveniseră zile de sărbătoare când nu voiam decât să mă odihnesc, nu să mai stau în picioare la cratiță. Mâncam mult de la cantină atunci, două feluri de mâncare, ciorbiță sau supă și un fel doi, friptură cu salată în unele zile, dar de cele mai multe ori luam meniul vegetarian sau de post. Nu sunt mare consumator de carne, de asta am și avut probleme să ating cantitatea necesară de proteină pentru recuperare.
Însă perturbările acestea în program nu îmi ofereau consistență și ce câștigam când mâncam de acasă se ducea pe apa sâmbetei când mâncam în oraș fără să știu de multe ori cât mănânc de fapt (caloric vorbind) și ce nutrienți consum prin caloriile ingerate.
Așa că spre finele anului trecut, după un an greu din multe puncte de de vedere, cu o schimbare de job printre altele, am ajuns să cântăresc mai mult decât am cântărit în ultimii 4 ani de când m-am apucat de alergare: 59kg.
La înălțimea mea de 1,70 cm nu e capăt de țară. Când mergeam la sala de forță aveam 63 kg dar eram toată un pachețel de mușchi. Nu mă interesa nimic din activitățile cardio, nu mergeam la clasele de aerobic, doar trăgeam de fiare cu băieții și mă simțeam forță. În alergare însă și după 8kg pierdute în primele luni ca alergător, orice kilogram în plus se cunoaște. Se simțeau în antrenamente, de la starea de oboseală, la puls și mai ales la o stare de nemulțumire generală cu propria persoană.
Povestea aceea cu, până la urmă nu contează ce zice cântarul, contează cum te simți, este în mare parte adevărată, dacă o privești realist. Aveam și eu gânduri la un moment dat să slăbesc până la 55 kg, mă gândeam eu că ajută. Iar într-un timp m-am dus și până la 54,5 kg. Arătam groaznic. Am uitat că am fost mult mai slabă de atât și nu îmi stă bine, eu având osatura mare nu eram chiar o clepsidră grațioasă.
În plus, omul care sunt acum nu se mai potrivește cu slăbănătura care eram prin liceu de îi numărai oasele de pe stern, vorba fostului meu diriginte, Dumnezeu să îl ierte, „fata șnur, fără …. și fără…”. Așa că odată stabilizată la 57 kg mi-a fost bine. Mai ales că după concursuri mereu scad măcar 1 kg deci în sezonul competițional fluctuez și e bine să am de unde.
Dar cum să-ți menții greutatea dorită și să te asiguri în același timp că îți aduci aportul necesar de minerale, vitamine, carbohidrați, fibre, zahăr și grăsime, încât nu doar să fii sănătos, dar să și ții pasul cu antrenamentele, pentru aceia dintre noi care se antrenează destul de intens.
Cred că primul pas este să conștientizăm cât ardem prin mișcarea zilnică plus metabolismul nostru de bază versus cât mâncăm. Tendința este, mai ales la cei care fac un sport să slăbească, să supraestimeze ce ard și să subestimeze cât mănâncă de fapt.
Este trist, dar adevărat: eu la o alergare de 10 km, la o viteză decentă nu ard mai mult de 800 calorii. Puteți verifica pe net cam care este marja de calorii arse în timpul anumitor activități sportive (clase de aerobic, cycling etc) încât să aveți o idee mai bună asupra consumului caloric astfel încât să nu facem sport doar ca să mâncăm.
Povestea este simplă. Dacă mâncăm cât ardem, ne menținem greutatea; dacă mâncăm peste ne îngrășăm, dacă mâncăm sub, slăbim. Eu încerc să mențin greutatea la momentul de față, având însă grijă să nu creez un deficit caloric foarte mare în zilele în care mă antrenez.
Așadar, să mă dau ca exemplu și să începem cu partea plictisitoare de matematică. În continuare nu mă atrage acest aspect al disciplinei alimentare dar n-am încotro. Și dacă eu pot, puteți și voi!
Folosind My FitnessPal de care mulți dintre voi știu deja (trebuie însă folosit corect împreună cu un cântar de bucătărie), am o idee generală de cam câte calorii consum și ce nutrienți aduc cu ele.
Așa cum povesteam în articolele anterioare, nu pot sta fără carbohidrați pentru că nu am energie la antrenamente. Dar asta nu este o scuză să îi consum nelimitat, și mai ales zahăr procesat.
Da, și la mine se sărbătoresc zile de naștere ale colegilor sau zile de 8 martie și mă arunc subit în pricomigdale, croissante sau gogoși. Dar nu mănânc multe sau dacă totuși o comit, de poftă, reduc din celelalte mese astfel încât să nu sar calul îngrozitor de mult.
La momentul de față încerc să consum un 1,800 calorii zilnic din care 45% carbohidrați (200gr), 30% proteină (133gr) si grăsime 25% (49gr).
În pauzele de alergare mai lungi, pot să mănânc 1,500 – 1,600 calorii și să nu am nici o problemă, nici pe partea de foame, nici pe partea de nutrienți.
Click pe numărul 2 pentru continuarea articolului
