În ce țări au românii nevoie de vize

În ce țări au românii nevoie de vize - RevistaMargot.ro

România este stat membru al Uniunii Europene prin urmare ne bucurăm de privilegiul de a vizita o mulțime de țări fără să avem nevoie de viză.

Înainte de orice deplasare în străinătate e recomandat însă să verifici pe siteul MAE care este regimul vizelor al țării în care urmează să călătorești.

Aici poți obține o mulțime de alte informaţii suplimentare privind condiţiile de intrare şi şedere prevăzute de legislaţia locală, care se modifică destul de des. Este de asemenea important să verifici și condițiile impuse de țara, sau țările, în care te vei afla în tranzit, dacă este cazul.

Află care sunt condițiile de obținere de vizei și după ce o obții, ține cont de perioada de şedere înscrisă. Dacă depășești limita poți lua amenzi sau chiar interdictii de intrare în țara respectivă.

Și nu uita un lucru important – pașaportul trebuie să fie valabil cel puțin 6 luni la intrarea în orice țară!

Cetăţenii români NU au nevoie de viză pentru a călători în statele membre ale Uniunii Europene – Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria. În acestea poți călători doar cu buletinul de identitate, fără să fie nevoie de pașaport.

Românii mai pot călători fără viză, dar cu pașaportul, în Muntenegru și Ucraina (pentru călătorii de scurtă ședere cu o durată maximă de 90 de zile într-un interval de 6 luni de la data primei intrări).

Pentru Macedonia, Bosnia și Herțegovina și Serbia nu ai nevoie decât de buletin (pentru călătorii de scurtă şedere, până la 90 de zile).

Site-ul MAE ne informează că românii au nevoie de viză în 103 state.

În unele dintre acestea, viza poate fi obţinută la intrarea în ţara respectivă, la punctele de trecere a frontierei. În majoritatea cazurilor, pentru a obține visa on arrival trebuie să prezinți bilete de avion dus-întors, rezervări de cazare sau chiar, posibilitate de susţinere financiară (cont bancar sau cash).

În alte cazuri obţinerea vizei se va face înainte de plecarea din țară, la ambasadele sau consulatele tării respective din România sau din alte state. Pentru aceasta din urmă e recomandat să nu vă faceți planuri de vacanță (transport, cazare) până nu ați obținut viza.

Țările cu potențial turistic în care românii au nevoie de viza sunt Cuba, Africa de Sud, Republica Dominicană, Arabia Saudită, Ecuador, Egipt, Etiopia, Fiji, Belize, Filipine, Bolivia, Myanmar, Cambodgia, India, Capul Verde, Iordania, Indonezia, Iran, China, Jamaica, Kenya, Laos, Siria, Madagascar, Sri Lanka, Maldive, Mongolia, Tanzania, Maroc, Thailanda, Tunisia, Turcia, Nepal, Vietnam, Qatar sau Rusia.

Pentru Australia ai nevoie de o viză electronică pe care o poți obține online.

O viză mai dificil de obținut este cea pentru Statele Unite ale Americii.

Și chiar și așa nu ai neapărat o garanție! Deţinerea unei vize valabile nu garantează intrarea în SUA. Mai întâi trebuie să treci de un mic interviu, la punctul de frontieră, în urmă căruia ofiţerul poliţiei de frontieră decide dacă ai suficiente garanții că nu te vei abate de la scopul vizei în acest stat.

2 Comentarii
    1. Bună Radu, este adevărat că poți intra în Serbia doar cu buletinul. De asemenea, legal, „În cazul unei șederi care depășește 24 de ore este obligatorie înregistrarea cetățenilor români de către cetățeanul gazdă (cetățean sârb sau cetățean străin cu domiciul în Serbia) sau de către unitatea de cazare la sectia de politie în circumscriptia căreia este cazat cetățeanul român” (conform MAE). Românii nu au nevoie de viză pentru a călători în Serbia pentru perioade de şedere de maxim 90 de zile.

Lasă un răspuns.

Adresa ta de email nu va fi publicată.