Filmele lunii ianuarie

Filmele lunii ianuarie - travelandbeauty.ro

Din punct de vedere cinematografic, ianuarie începe anul cu dreptul, cu filme ce stârnesc emotii puternice, bune și foarte bune, unele premiate deja, dar și altele cu șanse mari la Oscar.

Așa cum te-am obișnuit, Travel& Beauty îți prezintă titlurile must-see ale acestei luni, filme la care vom râde, plânge, ne vom speria sau emoționa, în funcție de genul ales și preferințele fiecăruia.

Filmele lunii ianuarie - travelandbeauty.ro
sursa foto: IMDB

Molly’s Game

Filmul ne aduce în prim plan povestea adevărată a îndrăzneţei Molly Bloom, care timp de un deceniu s-a aflat în spatele celor mai exclusiviste şi costisitoare partide de poker.

Molly’s Game a primit două nominalizări la Globurile de Aur pentru „Cea mai bună actriţă” – Jessica Chastain și „Cel mai bun scenariu” și va putea fi vizionat în cinematografele din ţară începând cu 5 ianuarie.

Filmele lunii ianuarie - travelandbeauty.ro
sursa foto: IMDB

The Disaster Artist

Actorul James Franco regizează povestea reală şi deopotrivă tragicomică din spatele lui Tommy Wiseau, al cărui vis a fost dintotdeauna acela de a fi acceptat de industria hollywoodiană ca un veritabil realizator de film.

The Disaster Artist ne povestește, cu umor, despre metodelor diferite care îţi pot garanta statutul de legendă, atunci când nu ai limite sau nu ai idee ce faci.

James Franco a fost nominalizat ca „Cel mai bun actor într-o comedie sau muzical” pentru interpretarea din comedia „Un artist numit dezastru”, iar producţia Warner Bros. Pictures a fost selecționată la categoria „Cel mai bun film – muzical/ comedie”.

Filmele lunii ianuarie - travelandbeauty.ro
sursa foto: IMDB

Maze Runner Death Cure

Maze Runner: Death Cure este cea de-a treia, și totodată ultima, ecranizare a romanelor The Maze Runner Trilogy, scrise de James Dashner, ce au ca public țintă în special adolescenții.

Dacă ai văzut filmele anterioare, cu siguranță nu vrei să ratezi marele final al acestui S.F. distopic, care aduce aventură, mister și acțiune la nivel înalt. Prieteniile și loialitățile vor fi testate, iar lupta împotriva răului va determina supraviețuitorii.

Filmele lunii ianuarie - travelandbeauty.ro
sursa foto: IMDB

The Commuter

Dacă acțiunea este genul tău favorit atunci nu rata The Commuter, un thriller ce ni-l aduce pe Liam Neeson în rolul unui agent de vânzări care, pe drumul zilnic spre casă cu trenul, este abordat de un străin misterios pentru a dezvălui identitatea unui pasager ascuns în acel tren până ce vor ajunge la ultima stație.

Forțat să soluționeze contracronometru un puzzle mortal, Michael va descoperi un plan criminal, și se va trezi prins fără voie într-o conspirație cu miză criminală, atât pentru el, cât și pentru ceilalți pasageri din tren.

Filmele lunii ianuarie - travelandbeauty.ro
sursa foto: IMDB

Insidious The Last Key

Îți plac filmele horror? Atunci probabil ai savurat cu sufletul la gură cele 3 filme din seria INSIDIOUS, unul dintre cele mai terifiante filme din ultimii ani. Vestea bună, pentru iubitorii de senzații tari, este că producătorii vin cu promisiunea că după vizionarea noului capitol vom dormi multe nopți cu luminile aprinse.

În „Insidious 4: The Last Key”, acțiunea are loc imediat după evenimentele celui de-al treilea film și continuă povestea Elisei Rainier (Lin Shaye), personaj al cărui destin tulburător unește toate filmele. De dată această, parapsihologul Dr. Elise Rainier se confruntă cu cel mai groaznic și personal coșmar.

Filmele lunii ianuarie - travelandbeauty.ro
sursa foto: IMDB

Downsizing

Luna asta comedia are reprezentat de seamă în Downsizing, care ne provoacă imaginația cu o premiza interesantă – ce se întâmplă când, în încercarea de a găsi o rezolvare la problema suprapopulării planetei, oamenii de știință norvegieni descoperă o modalitate de a micșora oamenii până ajung la 13 cm înălțime, omenirea având la dispoziție 200 de ani pentru a face tranziția completă la o lume în miniatură.

Filmele lunii ianuarie - travelandbeauty.ro
sursa foto: IMDB

Darkest Hour

Un film istoric, cu o distribuție de excepție (Gary Oldman, Kristin Scott Thomas, John Hurt) inspirat din povestea dramatică și impresionantă a celor patru săptămâni din 1940, în care curajul lui Winston Churchill de a-și asumă poziția de lider adevărat a schimbat cursul istoriei lumii.

Filmele lunii ianuarie - travelandbeauty.ro
sursa foto: IMDB

The Killing of a Sacred Dear

Nicole Kidman și Colin Farrell își dau replică în acest thriller psihologic plin de mistere și suspans care vă va bântui multă vreme după vizionare. Povestea se concentrează pe un tânăr dornic de răzbunare, un medic care trebuie să ia o decizie importantă, și familia lui care trebuie să lupte pentru a supraviețui. Atenție însă, nu este recomandat celor slabi de înger!

Filmele lunii ianuarie - travelandbeauty.ro
sursa foto: IMDB

Bullet Head

Filmul de acțiune în care actrița Alexandra Dinu deține rolul principal feminin și joacă alături de celebrii Adrien Brody, John Malkovich și Antonio Banderas.
Acțiunea urmărește trei infractori de carieră se trezesc captivi într-un depozit, cu oamenii legii pe urmele lor. Ceea ce nu ştiu incă este că o ameninţare mai mare se află chiar în depozit.

Incă nu există niciun comentariu
Lasă un răspuns.

Adresa ta de email nu va fi publicată.